Este o boală a puietului de albine, răspândită pe tot globul, care apa primăvara timpuriu şi se menţine până toamna când încetează creşterea puiet. Boala afectează în special larvele tinere, necăpăcite şi numai rareori pe cele căpăcite.Etiologia :
Nu este elucidată până în prezent, în intestinul larvelor bolnave sau moarte găsindu-se mai multe specii bacteriene: Bacillus pluton, Bacillus alvei, Bacterium euridice, Bacillus orpheus şi Streptococcus apis.
Loca europeană este mai puţin gravă decât loca americană, deoarece majoritatea bacteriilor care contribuie la apariţia ei nu sporulează, iar sporii speciilor sporogene au o rezistenţă mai scăzută faţă de acţiunea agenţilor fizici sau chimici.
Contaminarea se face pe cale bucală, prin consumul de hrană infectată, iar răspândirea bolii, prin albinele hoaţe, trântori (care au acces liber în orice familie), precum şi prin schimb de faguri infectaţi sau folosirea inventarului apicol nedezinfectat.
Boala apare, de obicei, în luna mai şi este favorizată de existenţa unor familii slab dezvoltate, necorespunzător îngrijite, de timpul rece şi ploios, precum şi de lipsa culesului de nectar şi polen. Căldura din timpul verii şi apariţia unui cules bun, de mare intensitate, fac ca boala să regreseze sau chiar să se vindece spontan.
Simptome :
În faza incipientă, boala este greu de depistat. În prima fază a îmbolnăvirii, larva devine mai transparentă, distingându-se uşor traheile şi tubul digestiv. După puţin timp, corpul ei se înmoaie şi îşi schimbă poziţia normală, luând forme diferite, răsturnate, răsucite, devine gălbui şi treptat se bifurcă. După 3-4 zile, larvele mor şi începe procesul de descompunere treptată. În locul larvelor apare iniţial un lichid opalescent, apoi cafeniu, care cu timpul devine vâscos. Mirosul larvelor în acest stadiu poate fi de putrefacţie, dacă agentul patogen determinant este Bacillus alvei, acru, când domină Streptococcus apis, sau aromat, când pro¬cesul infecţios a fost determinat de Bacterium euridice. Larvele nu aderă de suportul celulelor, fapt pentru care albinele le îndepărtează cu uşurinţă, iar suprafeţele de puiet devin heterogene. Când evoluţia bolii este înaintată şi albinele nu pot îndepărta cantitatea mare de larve care pier, acestea se usucă sub formă de solzişori, uşor detaşabili de pereţii celulelor. Spre deosebire de loca americană, conţinutul larvelor bolnave nu este filant.
Când se îmbolnăveşte puietul căpăcit, căpăcelele celulelor se adâncesc şi devin mai închise la culoare. Prenimfele au culoarea maronie şi emană un miros de putrefacţie.
Tratamentul :
constă în administrarea de sirop medicamentos, preparat cu antibiotice, sulfamidele având un efect redus. Dintre antibiotice, s-a dovedit că cea mai eficientă acţiune o are streptomicina, 1 g la un litru de sirop, administrându-se câte 100 ml pentru fiecare interval ocupat de albine, în patru repetiţii, la interval de 4-5 zile.
Oxitetraciclina se dizolvă în doză de 0,5-0,75 g la un litru de sirop şi se administrează câte 250-500 ml în funcţie de puterea familiei de albine şi gravitatea bolii, 4-5 administrări la interval de 4-5 zile.
Cele două antibiotice se pot administra şi sub formă de praf, ameste¬când 2,5 g la 1000 g zahăr pudră. Se fac pudrări printre rame, peste albine, cu câte 80-100 g de 4 ori la interval de 3 zile şi de încă 2 ori la interval de 5-7 zile. Concomitent cu primele 3 tratamente se pot face şi 3 administrări de sirop preparat din 1 kg locamicin la 1 litru de apă, câte 250 ml.
Pentru o mai bună dispersie a antibioticului în sirop, conţinutul acestuia se dizolvă iniţial cu puţină apă fiartă şi răcită.
Obţinerea unei vindecări definitive presupune luarea unor măsuri auxiliare privind distrugerea fagurilor cu mult puiet bolnav, transvazarea familiilor bolnave în stupi dezinfectaţi, dezinfecţia stupilor, a inventarului şi utilajului apicol, înlocuirea cât mai frecventă a fagurilor, menţinerea unor familii de albine puternice şi active.
Loca europeană este mai puţin gravă decât loca americană, deoarece majoritatea bacteriilor care contribuie la apariţia ei nu sporulează, iar sporii speciilor sporogene au o rezistenţă mai scăzută faţă de acţiunea agenţilor fizici sau chimici.
Contaminarea se face pe cale bucală, prin consumul de hrană infectată, iar răspândirea bolii, prin albinele hoaţe, trântori (care au acces liber în orice familie), precum şi prin schimb de faguri infectaţi sau folosirea inventarului apicol nedezinfectat.
Boala apare, de obicei, în luna mai şi este favorizată de existenţa unor familii slab dezvoltate, necorespunzător îngrijite, de timpul rece şi ploios, precum şi de lipsa culesului de nectar şi polen. Căldura din timpul verii şi apariţia unui cules bun, de mare intensitate, fac ca boala să regreseze sau chiar să se vindece spontan.
Simptome :
În faza incipientă, boala este greu de depistat. În prima fază a îmbolnăvirii, larva devine mai transparentă, distingându-se uşor traheile şi tubul digestiv. După puţin timp, corpul ei se înmoaie şi îşi schimbă poziţia normală, luând forme diferite, răsturnate, răsucite, devine gălbui şi treptat se bifurcă. După 3-4 zile, larvele mor şi începe procesul de descompunere treptată. În locul larvelor apare iniţial un lichid opalescent, apoi cafeniu, care cu timpul devine vâscos. Mirosul larvelor în acest stadiu poate fi de putrefacţie, dacă agentul patogen determinant este Bacillus alvei, acru, când domină Streptococcus apis, sau aromat, când pro¬cesul infecţios a fost determinat de Bacterium euridice. Larvele nu aderă de suportul celulelor, fapt pentru care albinele le îndepărtează cu uşurinţă, iar suprafeţele de puiet devin heterogene. Când evoluţia bolii este înaintată şi albinele nu pot îndepărta cantitatea mare de larve care pier, acestea se usucă sub formă de solzişori, uşor detaşabili de pereţii celulelor. Spre deosebire de loca americană, conţinutul larvelor bolnave nu este filant.
Când se îmbolnăveşte puietul căpăcit, căpăcelele celulelor se adâncesc şi devin mai închise la culoare. Prenimfele au culoarea maronie şi emană un miros de putrefacţie.
Tratamentul :
constă în administrarea de sirop medicamentos, preparat cu antibiotice, sulfamidele având un efect redus. Dintre antibiotice, s-a dovedit că cea mai eficientă acţiune o are streptomicina, 1 g la un litru de sirop, administrându-se câte 100 ml pentru fiecare interval ocupat de albine, în patru repetiţii, la interval de 4-5 zile.
Oxitetraciclina se dizolvă în doză de 0,5-0,75 g la un litru de sirop şi se administrează câte 250-500 ml în funcţie de puterea familiei de albine şi gravitatea bolii, 4-5 administrări la interval de 4-5 zile.
Cele două antibiotice se pot administra şi sub formă de praf, ameste¬când 2,5 g la 1000 g zahăr pudră. Se fac pudrări printre rame, peste albine, cu câte 80-100 g de 4 ori la interval de 3 zile şi de încă 2 ori la interval de 5-7 zile. Concomitent cu primele 3 tratamente se pot face şi 3 administrări de sirop preparat din 1 kg locamicin la 1 litru de apă, câte 250 ml.
Pentru o mai bună dispersie a antibioticului în sirop, conţinutul acestuia se dizolvă iniţial cu puţină apă fiartă şi răcită.
Obţinerea unei vindecări definitive presupune luarea unor măsuri auxiliare privind distrugerea fagurilor cu mult puiet bolnav, transvazarea familiilor bolnave în stupi dezinfectaţi, dezinfecţia stupilor, a inventarului şi utilajului apicol, înlocuirea cât mai frecventă a fagurilor, menţinerea unor familii de albine puternice şi active.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu